Vreme rece anunță meteorologii pentru ziua de 1 Decembrie, la nivelul întregii ţări, inclusiv în Capitală. Potrivit ANM, maximele se vor încadra între 2 şi 12 grade Celsius, iar probabilitatea pentru ploi va fi redusă, exceptând zonele deluroase din Crişana şi Banat.
„Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius. Cer mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, în zonele deruloase din Crişana şi Banat unde vor mai fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului va fi un cer variabil şi probabilitatea pentru ploi va fi redusă. La munte, însă, la altitudini mari se aşteaptă ninsori şi rafale ale vântului destul de însemnate ce pot depăşi local şi 80 km/h”, a explicat meteorologul de serviciu al ANM.
AUTOR: F.S














