Vremurile în care românii sacrificau porci în mai toate gospodăriile sau cumpărau carne din producția internă par să fi apus. Producătorii de carne din România preconizează că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în galantare în această perioadă va proveni din importuri, în contextul în care sectorul continuă să înregistreze pierderi semnificative din cauza pestei porcine africane, dar şi a vânzărilor necontrolate din piaţa micilor crescători.
„Piaţa cărnii de porc , tipică apropierii sărbătorilor, este ruptă în două. Este piaţa noastră, a fermelor comerciale care sunt autorizate sanitar-veterinar şi care ne vindem animalele în viu către abatoare şi cealaltă piaţă, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul. Exact din aceste motive noi nu reuşim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei/kilogram în viu, iar pe piaţa cealaltă kilogramul este dublu sau aproape triplu.
Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în comerţul modern în galantare va proveni din importuri”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoşi.
Acesta susţine că pe platformele de vânzări, cu toate că este ilegal să se vândă porc şi carne de porc, sunt sute de anunţuri cu preţuri cuprinse între 12 şi 16 lei pe kilogramul de carne de porc în viu.
Industria cărnii de porc a pierdut numai în acest an peste 600.000 de animale din cauza PPA, porci care ar fi trebuit să acopere consumul intern în această perioadă specifică în care creşte consumul şi, implicit, şi cererea.
În privinţa măsurilor care ar trebui luate de autorităţi astfel încât sectorul să îşi revină, Ioan Ladoşi a transmis un mesaj clar: stoparea pestei porcine africane.
„Ar fi multe de discutat, dar esenţa esenţelor este una simplă, să facă ceea ce trebuie şi tot ceea ce am cerut de 4 ani şi jumătate: să stopeze pesta. Fără acest prim pas esenţial, nu există niciun fel de viziune optimistă asupra revenirii sau refacerii sectorului, întrucât riscul de contaminare a fermelor şi de eutanasiere a animalelor din ferme continuă să rămână extrem de ridicat şi fermierii nu mai pot să îşi permită riscul să repopuleze fermele afectate şi să reia fluxul productiv. Din calculele noastre, pagubele directe şi indirecte au depăşit deja un miliard de euro din cauza pestei porcine africane”, a mai spus preşedintele APCPR.
AUTOR: F.S.














