Coreea de Nord și Coreea de Sud, împreună cu Statele Unite și China au căzut de acord în principiu să declare în mod formal sfârșitul războiului dintre cele două Corei, a declarat liderul de la Seul, Moon Jae-in, potrivit BBC.
„Declaraţia de terminare a războiului este o idee interesantă şi admirabilă prin aceea că ea însăşi este menită să pună capăt fizic stării instabile de încetare a focului rămase în Peninsula Coreea pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Kim Yo Jong, director adjunct de departament al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Coreean, într-un comunicat difuzat în luna septembrie.
Negocierile nu au început deocamdată, din cauza pretențiilor Phenianului, a mai precizat președintele sud-coreean.
Războiul dintre cele două Corei, care a durat din 1950 până în 1953, s-a încheiat printr-un armistițiu, nu printr-un tratat de pace.
Un dezgheţ în relaţiile dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud a avut loc în 2018 şi au fost purtate discuţii directe între cele două Corei, dar de atunci progresul a rămas blocat.
Tensiunea între cele două Corei s-a reînnoit recent în urma testelor de rachete nord-coreene.
Din punct de vedere tehnic, Nordul și Sudul se află în continuare în stare de război – sprijinite de China, respectiv SUA-, iar relațiile dintre ele sunt tensionate.
Declarațiile președintelui sud-coreean, care se află în vzizită în Australia, au fost făcute la o conferință de presă la Canberra, alături de premierul australian Scott Morrison.
Kim Yo-jong, puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong-un, a dat de înțeles în luna septembrie că țara ei este deschisă discuțiilor, însă cu condiția ca Statele Unite să renunțe la ceea ce ea a numit „politica ostilă” împotriva Coreei de Nord.
Phenianul a protestat puternic împotriva prezenței trupelor americane în Coreea de Sud, a exercițiilor militare comune care au loc anual, precum și împotriva sancțiunilor impuse de SUA împotriva programului de înarmare a Coreei de Nord.
Statele Unite au precizat însă în repetate rânduri că Phenianul trebuie să renunțe la armele nucleare pentru ca sancțiunile să fie ridicate.
Președintele sud-coreean a declarat luni că Nordul continuă să aibă această solicitare ca precondiție pentru discuții.
„Din această cauză, nu ne putem așeza să discutăm sau să negociem o declarație … sperăm că discuțiile vor fi inițiate”, a spus lideul de la Seul.
Editor: Adrian G.














