COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 6-12 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii de la rutieră din județul Dâmbovița, sprijiniţi de structurile de ordine publică, au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor.
Activităţile s-au înscris în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (ROADPOL).
Astfel, în cele 7 zile de acțiune, polițiștii au testat cu aparatul etilotest 623 de persoane și au depistat și sancționat contravențional 9 conducători auto care se aflau la volanul unor autovehicule sub influența alcoolului, aceștia prezentând alcoolemii cu o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool.
Totodată, polițiștii au întocmit 6 dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
De asemenea, cu ocazia opririi în trafic, șoferii au fost informaţi cu privire la riscurile pe care le implică conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau drogurilor.
Sursa: IPJ Dâmbovița














