You are currently viewing Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, la Gala Excelenței în Afaceri: „în acest an, am reușit, cu sprijinul unora dintre dumneavoastră, să fim alături de dâmbovițeni cu o sumă de peste 4 milioane de lei”

Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, la Gala Excelenței în Afaceri: „în acest an, am reușit, cu sprijinul unora dintre dumneavoastră, să fim alături de dâmbovițeni cu o sumă de peste 4 milioane de lei”

Gala Excelenței în Afaceri a adus, în această seară, împreună, antreprenori, reprezentanți ai Bisericii și ai administrației. Mai mult decât o festivitate de premiere a firmelor din județ, care au izbândit în condiții economice dificile să țină active 90 de mii de contracte de muncă, evenimentul s-a dorit și o discuție deschisă, pe tema pieței muncii din județul Dâmbovița.

Despre necesitatea forței de muncă de calitate și a corelării domeniilor de studiu cu cererea de profesioniști din piață a vorbit vicarul eparhial Ionuț Ghibanu. De asemenea, reprezentantul Arhiepiscopiei Târgoviște la Topul Firmelor Dâmbovițene le-a transmis un mesaj de binecuvântare celor prezenți, și și-a exprimat recunoștința față de antreprenorii dâmbovițeni, care și-au adus aportul pentru dezvoltarea județului Dâmbovița și implementarea de acțiuni, în sprijinul comunităților locale.

De multe ori reușim chiar să ne substituim statului român și aș vrea să știți că, numai în acest an, am reușit, cu sprijinul unora dintre dumneavoastră, să fim alături de dâmbovițeni cu o sumă de peste 4 milioane de lei. Este important ca statul să fie cel care să ne ofere nouă stabilitate, predictibilitate și, de ce nu, și forță de muncă bine pregătită, de care toți avem nevoie, și pentru aceasta, cred că mulți dintre dumneavoastră ar trebui să colaborați cu Universitatea Valahia din Târgoviște și să încercați să aveți un dialog continuu, pentru schimbarea programelor și a modului în care se predă, astfel încât studenții noștri să fie mult mai bine pregătiți, pentru nevoile pieței muncii. Apreciez în mod deosebit ceea ce faceți dumneavoastră, reprezentanții mediului de afaceri, și sunt convins că sunteți unul dintre pilonii de dezvoltare ai județului nostru, pentru că sunteți cei care ați înțeles că trebuie să sprijiniți valorile naționale și de ce nu creștine, sunteți cei care oferiți pâinea cea de toate zilele semenilor noștri, sunteți cei care vă implicați în proiectele și programele naționale, sunteți cei care ar trebui să fiți, și aici vreau să trag un semnal la adresa autorităților locale, sunteți cei care trebuie să fiți percepuți ca parteneri ai acestora și nu cei care vreți să vă îmbogățiți peste noapte, accesând fonduri publice”, a transmis Ionuț Ghibanu, cel care a acordat diplome de excelență societăților dâmbovițene premiate la categoria „Servicii”.

Vicarul eparhial a ridicat și Diploma de Excelență acordată de președintele CCIA, Valentin Calcan, pentru Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh Patriarhal, în semn de apreciere, pentru activitatea pastorală, misionară și culturală desfășurată.

AUTOR: F.S.