You are currently viewing Acum 32 de ani, la Timișoara, se lupta și se murea, pentru libertate
ca. December 1989 Bucharest, Romania

Acum 32 de ani, la Timișoara, se lupta și se murea, pentru libertate

Au trecut 32 de ani, o viață parcă, de când Timișoara răsuna de rafale de armă și de strigătele românilor hotărâți să schimbe istoria țării lor și să obțină libertatea. Luni, 18 decembrie 1989, la Timișoara era impusă starea de necesitate. Orașul arăta ca după asediu. Se trăsese până târziu în noapte, muriseră peste 60 de oameni și peste 200 fuseseră răniți. Dar asta nu avea să-i oprească pe demonstranți. Ba dimpotrivă: ”Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!”, strigau toți. Spre seară, mai mulți tineri s-au întâlnit la catedrala mitropolitană, au aprins lumânări și au început să cânte colinde. Atunci s-a tras și au murit 9 oameni nevinovați și tineri pe treptele catedralei. Potrivit stenogramelor de după, de la Procesul Timişoara, Elena Ceauşescu ordonase: „Trageţi cu tunul în Catedrală, să terminați odată cu ea!”. La 32 de ani, parlamentarul Radu Popa, reamintește că libertatea noastră se datorează celor care au luptat și au murit pentru cei care au luptat și au murit, ca să o obțină.

”Acum 32 de ani, o mână de oameni curajoși și-au așezat genunchii pe asfaltul Operei din Timișoara iar cu ochii se sprijineau de Cer.
Aveau împotrivă cel mai dur Sistem opresiv al Cortinei de Fier. Dar aveau de partea lor curajul, una dintre virtuțile sfinților. Și cum “împotriva adevărului, nimeni nu are nici o putere”, într-o liniștită după-amiază de Decembrie, inimile lor au înroșit Cerul. Spiritul lor chema victoria iar “cei care cred nu au nevoie de nici o minune.”
Cântecele au coborât dintr-un cer înalt: “azi la Timișoara, mâine în toată țara!”…
Ușile Catedralei li s-au închis, dar sacrificiul lor a deschis porțile speranței.
România respira liberă. Ei au descătușat speranța și visul unei națiuni: eram liberi. Nu știu dacă am reușit să gestionăm corect rația de libertate reclamată atunci dar sunt sigur că libertatea este starea dumnezeiască a omului din noi. Dacă noi suntem acum aici e și pentru că atunci o mână de oameni au pus viața lor înaintea fricilor noastre și au achitat asta în modul cel mai scump.
🇷🇴Sângele lor strălucește astăzi din tricolor.
🇷🇴Pentru că ați făcut Revoluția și în locul meu, pentru că mi-ați dat dreptul la ”NU!” și pentru că ați ridicat din genunchi o întreagă națiune, eu, un băiat din Sudul fierbinte, vă păstrez în rugăciunile mele”, scrie Radu Popa, într-o postare.

AUTOR: F.S.