You are currently viewing La finalul unei zile de grevă, Ministerul Transporturilor anunţă că salariile angajaţilor de la CFR vor creşte

La finalul unei zile de grevă, Ministerul Transporturilor anunţă că salariile angajaţilor de la CFR vor creşte

Salariile angajaţilor CFR vor creşte, cu indicele de majorare a preţurilor de consum pentru anul 2022, au anunţat, în această seară, reprezentanţii Ministerului Transportului. Vestea a venit, după întâlnirea ministrului Sorin Grindeanu cu sindicaliştii CFR, la finalul unei zile de proteste, care a dus la perturbări serioase în traficul feroviar din toată țara.

„Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca şi soluţie creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat şi bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Transportului.

Totodată părţile s-au angajat să identifice soluţii pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situaţia căii ferate.

Peste 1500 de angajaţi ai CFR au iniţiat o grevă spontană, nemulţumiţi de faptul că legea statutului personalului feroviar nu se aplică şi de faptul că salariile sunt mici.

„Salariile la calea ferată nu mai sunt atractive, nu mai sunt mulţi doritpri să vină spre calea ferată, fapt care a dus la o lipsă de personal, inclusiv la mecanici sau reparatori de locomotivă…Mulţi ajung la salariul minim brut pe economie, abia odată cu creşterea de la 1 ianuarie„, a explicat Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

AUTOR: F.S.