You are currently viewing Vezi cum se circulă, în această dimineață, în România

Vezi cum se circulă, în această dimineață, în România

Atenție șoferi, se așteaptă aglomerație în trafic, în minivacanța de Crăciun, iar în zonele montane se circulă în condiții de iarnă. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare condițiilor meteorologice nefavorabile.

Sunt, însă, semnalate tronsoane de drumuri naționale din zona montană a județelor Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare și Vrancea, unde se circulă în condiții de iarnă, fiind depus strat de zăpadă frământată.

Pe arterele rutiere principale – autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă în condiții normale, pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună.

Polițiștii de la Rutieră le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de rulare, în special dacă circulă pe un carosabil umed, să mărească distanța de siguranță între vehicule și să sporească atenția la volan, asigurându-se temeinic la efectuarea fiecărei manevre.

„Reamintim de obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelopele de iarnă pentru circulația pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, cu recomandarea de a-și planifica foarte atent traseul pe care urmează să-l parcurgă!”

AUTOR: F.S.