You are currently viewing STATISTICĂ DÂMBOVIȚA: Maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, în topul exporturilor din județ!

STATISTICĂ DÂMBOVIȚA: Maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, în topul exporturilor din județ!

COMUNICAT DE PRESĂ

În primele opt luni ale anului 2021, atât exporturile, cât şi importurile au crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, cu 67,3% şi respectiv cu 98,5%.

În perioada 1.I.-31.VIII.2021, în judeţul Dâmboviţa, conform estimărilor INS, exporturile FOB au însumat 674354 mii euro, iar importurile CIF au însumat 614291 mii euro.

Comparativ cu perioada 1.I.-31.VIII.2020, în perioada 1.I.-31.VIII.2021, atât exporturile cât şi importurile au crescut cu 67,3% şi respectiv cu 98,5%.

Excedentul balanţei comerciale (FOB /CIF) a fost în perioada 1.I.-31.VIII.2021 de 60063 mii euro, în scădere cu 35,8% faţă de perioada 1.I.-31.VIII.2020.

În perioada 1.I.-31.VIII.2021, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini, aparate şi echipamente electrice (44,8% la export şi 25,7% la import) şi metale comune şi articole din acestea (36,0% la export şi 37,6% la import).