Există un cumul de motive bine întemeiate pentru care aleg în orice situație o scrisoare în detrimentul unui mail, o notiță în agendă în locul unui reminder pe telefon. Cu toate acestea, însă, pledez pentru emanciparea electronică, pentru ajutorul pe care ni-l oferă, fie că vrem să acceptăm sau nu, tehnologia, pentru importanța unei educații corecte în acest sens. Și ca orice lucru bun – foarte bun, de care avem parte, acesta vine, desigur, la pachet cu altele mai puțin bune. Câștigăm timp, dar pierdem esență. Cei ce nu au avut neapărat șansa de a înțelege încă de la început aportul pe care îl are tehnologia în viața noastră de zi cu zi, tind să nu se încreadă în ea. Cu toate că nu fac parte din aceasta categorie, săptămâna trecută am avut parte de un episod care m-a făcut, pentru câteva ore, să detest digitalizarea și tot ce vine la pachet cu ea. Să vă povestesc..

Colaborarea cu ziarul, acest mic jurnal virtual pe care îl am, reprezintă o constantă în viața mea. Este un al doilea job în toate regula – pentru care mă pregătesc întotdeauna cu seriozitate și pe a cărui importanță o conștientizez foarte bine. Desigur că fiind o publicație în mediul online, textele mele sunt în mod evident redactate la calculator, iar pentru a câștiga timp acestea nu sunt nicăieri scrise și fizic. Pentru a lega primul paragraf de această idee, vă spun sincer că indiferent de faptul că nu am trăit acele vremuri, am regretat că presa nu se mai face cum se făcea odată.

Știu exact datele în care vor fi publicate articolele mele și pot cu ușurință să aleg un subiect în funcție de ziua în care acesta va vedea, metaforic vorbind, lumina tiparului. Anul trecut lucrurile au stat cum nu se putea mai frumos. M-ați citit cu ocazia sfintei sărbători de Crăciun și urma să mă recitiți în prima zi din an. V-am colindat pe 25 decembrie și am pregătit un articol întreg de urări, de rezoluții și de gânduri bune pentru 1 ianuarie. Am închis liniștită laptopul și timp de o săptămână nu l-am mai deschis, tare ocupată fiind cu mâncatul cozonacilor și cu reîntregitul familiei. Nu mică mi-a fost surpriza când în ajun de an nou am constatat că am pierdut bătălia în fața tehnologiei. Laptopul s-a stricat, articolul meu nu a ajuns niciodată la voi, iar eu am pierdut ocazia să vă urez, așa cum trebuie și mai ales când trebuie, tot ce aveam să vă urez.

Știu, astăzi aș fi putut să mă prezint în fața voastră nu cu o explicație, căci puteați să vă închipuiți la fel de bine că am avut concediu, ci cu o urare, însă am decis să nu o fac. Am ales să mă justific nu pentru că mi-ar fi cerut-o cineva, ci pentru că magia s-a risipit, noul an a început deja, iar vouă cu siguranță v-au ajuns urările mele de Crăciun!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.