Proiectul de conștiință al deputatului dâmbovițean Ionuț Vulpescu, merge mai departe. Fostul ministru al Culturii îl are invitat, astăzi, începând cu ora 12.00, la Avangarda, pe dramaturgul Dinu Săraru, la un episod de confesiuni, înainte de împlinirea a 90 de ani de viață, încărcată de cele mai diverse experiențe sociale și culturale.
”Avangarda aduce, în podcastul de duminică, un dialog de excepție cu Dinu Săraru. Un nonagenar care trăiește pandemia după frica de moarte din timpul muncilor de la Canal, care a înțeles compromisurile, curajul și sacrificiul, într-o biografie transpusă în marea literatură și dramaturgie scrisă între Teatrul Mic și Teatrul Național, Dinu Săraru a ales să se confeseze la microfonul Avangardei. Sunt două săptămâni până la aniversarea rotundă a celor nouă decenii de viață, povestite, din intimitatea unor prietenii culturale și a unor decepții politice, în mai bine de un ceas și jumătate. Vom vedea ce înseamnă convingerile de stânga din inima unui boier și ce s-a pierdut, în credința, politica și cultura ultimului veac, care subîntinde amintirile lui Dinu Săraru. Mâine, la 12.00”, anunță Ionuț Vulpescu, într-o postare.
AUTOR: F.S.














