La data de 7 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, bănuit de comiterea a cinci fapte de distrugere.
Cel în cauză este bănuit că, în perioada 2017-2019, în timp ce se afla în incinta unor societăți comerciale, ar fi distrus mai multe aparate de tip slot-machine și două televizoare.
La data de 8 ianuarie a.c., bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună să soluție prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, la data de 7 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, doi bărbați, în vârstă de 25 și 31 de ani, din comuna Lucieni, bănuiți de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și lovire sau alte violențe.
Cei doi sunt bănuiți că, la data de 6 ianuarie, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat, de 39 de ani, și un alt bărbat, de 35 de ani.
Bărbații au fost prezentanți Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tututror împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale în consecință.
IPJ DÂMBOVIȚA














