Anul 2021 a fost un an deosebit, pentru administrația locală târgovișteană, cu investiții record și proiecte finalizate, care au schimbat fața municipiului Târgoviște, dar și prin modalitatea de oferire a anumitor servicii publice către cetățeni, iar în 2022, municipalitatea târgovișteană are în plan cel puțin la fel de multe investiții importante, după cum a anunțat primarul Cristian Stan, în această dimineață, într-o conferință de presă. Printre acestea se numără finalizarea celui mai mare proiect, din istoria municipiului Târgoviște, care vizează modernizarea transportului public local, realizarea parcului întins pe 5 hectare, din zona Complexului Turistic de Natație, noua bază sportivă din aceeași zonă, finanțată de CNI, finalizarea lucrărilor la școlile aflate în reabilitare, dar și finalizarea stadionului Eugen Popescu. De asemenea adminsitrația locală a depus proiecte importante și pe noul PNDL.
”Ne propunem să realizăm, pe actualul Anghel Saligny, proiecte în valoare de aproximativ 43 de milioane de lei, cam toată trama stradală din municipiu, rămasă nereabilitată, sau nereabilitată suficient, până la acest moment. Este vorba de străzi asfaltate sau care nu au fost niciodată asfaltate, printre străzile principale aș aminti Bulveradul Independenței, Calea Domnească, Bulevardul Libertății, străzile din microraioanele 9, 4 și 3, deci proiecte foarte ambițioase, care sunt deja depuse pe Anghel Saligny. Sperăm să reușim să semnăm contractul de finanțare, prin acets program, foarte curând”, a declarat Cristian Stan.
AUTOR: F.S.














