În municipiul Târgoviște, s-a reluat construcția de locuințe ANL, anunță primarul Cristian Stan. Un prim proiect constă în construirea a două blocuri a câte 24 de unități locative fiecare, în zona Dâmbovița Mall, pe Bulevardul Regele Ferdinand. Continuă astfel deszvoltarea unei zone, până nu de mult lăsată în paragină, care vizează inclusiv extinderea cartierului Aleea Trandafirilor și construirea a alte 4 blocuri ANL în vecinătatea celor la care au început deja lucrările. Locuințele vor fi ridicate pentru specialiștii în sănătate și în educație.
”Este vorba despre un teren care este pus la dispoziția primăriei și a ANL de către Consiliul Județean Dâmbovița. Este vorba despre un parteneriat, în care administrația locală dâmbovițeană va realiza tot ceea ce înseamnă amenajare, rețele de utilități, alei pietonale, străzi, parcări, iar Agenția Natională a Locuinței va construi efectiv unitățile locative. Este o zonă în plină ascensiune, din punct de vedere urbanistic (…) ulterior vrem să deschidem cartierul Aleea Trandafirilor, care este destul de aglomerat, mai ales pe ceea ce înseamnă cale de acces, parcări (…) târgoviștenii care locuiesc și tranzitează Aleea Trandafirilor vor avea inclusiv posibilitatea de a parca în aceste zone, vrem să extindem și parcarea, astfel încât să avem aici o zonă largă, accesibilă din punct de vedere urbanistic, pentru toată lumea”, a declarat Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă, pe care a suținut-o, în prezența viceprimarilor Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și a city-mangerului Gabriel Boriga, chiar de pe amplasamentul șantierului unde se vor ridica cele două blocuri.
AUTOR: F.S.














