Primarii comunelor din România intră în grevă administrativă, dacă nu le cresc indemnizațiile speciale. O spune chiar edilul comunei Niculești, Dorinel Soare, președintele Asociației Comunelor din România. Vicepreședinte al PSD Dâmbovița, Soare se declară nemulțumit de poziția PNL și PSD în această situație și subliniază că reprezentanții administrațiilor locale vor dovedi că nu sunt buni doar în campaniile electorale.
„Io zic că guvernanții să nu ne cunoască doar atunci când au nevoie de noi, la alegeri, să fie cu obraz și acum, să aibă puterea și curajul politic și să adopte această hotărâre, să dea drumul acestor indemnizații, pentru că eu zic că sunt meritate (…) când s-a adoptat Codul Adminiatrativ, toate partidele au fost de acord, iar acum, în fiecare an prorogă! Până când o să prorogăm și noi, primarii, activitatea de la alegerile, în special, parlamentare. Și atunci, să vedem. Eu unul sunt dispus să spun, dom’le, scuză-mă, nici eu nu mai pot să fac rezultate, pentru că nici tu nu ai făcut pentru mine„, a declarat Dorinel Soare, în această seară, la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com.
Edilul a subliniat că această poziție este împărtăsită de toți primarii de comune din țară, indiferent de culoarea politică, și că toți se gândesc serios la o grevă administrativă, care i-ar ajuta, poate, pe guvernanți să înțeleagă mai bine rolul aleșilor locali.
„Ne vom duce până la o grevă administrativă; nu mai facem și noi nimic. Cel puțin în campania electorală, dacă nu se vor trezi, că noi suntem importanți nu numai în alegeri, vom sta și noi deoparte și să-i lăsăm să se descurce singuri, să vedem, se vor descurca fără primari? Aici e vorba de guvernanți, au hățurile în mână acum; cine-i oprește?”, întreabă președintele Asociației Comunelor din România.
AUTOR: F.S.














