You are currently viewing Victorie clară pentru Sorana Cîrstea, în turul 2, la Australian Open

Victorie clară pentru Sorana Cîrstea, în turul 2, la Australian Open

Sorana Cîrstea se apropie de egalarea celei mai bune performanţe de la Australian Open, accederea în optimile de finală realizată în 2017. Asta după ce, în această dimineaţă, s-a calificat în şaisprezecimile competiţiei de la Melbourne, învingând-o fără emoţii pe sportiva cehă Kristina Kucova (96 WTA).

Târgovișteanca a avut nevoie de o oră şi 18 minute de joc pentru a se impune cu 6-2, 6-4. Pentru accederea în turul 3 al competiţiei australiene, Cîrstea va fi recompensată cu 131.400 dolari americani şi 130 puncte WTA, care într-un clasament live echivalează cu un avans de 4 locuri în ierarhia mondială, până pe 34.

În turul 3 al şaisprezecimilor de finală Cîrstea se va confrunta cu o adversară mult mai redutabilă, sportiva rusă Anastasia Pavlyuchenkova, locul 11 mondial, care a trecut în turul secund de veterana australiancă Samantha Stosur. Colege de generaţie, Cîrstea şi Pavlyuchenkova s-au mai întâlnit până acum de 5 ori în circuitul mondial, rusoiaca conducând cu 3-2, însă meciurile s-au jucat în urmă cu mult timp, în 2011, 2012 şi 2013.

AUTOR: F.S.