Rafael Nadal a câștigat titlul Australian Open, după o victorie fantastică, în cinci seturi și cinci ore de luptă dramatică cu Daniil Medvedev: 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5.
Spaniolul reușește astfel al doilea său titlu la Melbourne, la 12 ani de la precedentul, și, odată cu asta, reușește a doua oară un Career Grand Slam.
Dar, mai important, Nadal ajunge astfel la 21 de titluri de Grand Slam, trecând de unul singur pe primul loc într-o ierarhie a titlurilor all-time în care era la egalitate cu ceilalți doi uriași jucători, Roger Federer și Novak Djokovic.
Niciodată nu mai revenise Nadal de la 0-2 într-o finală de Grand Slam până azi. Și foarte puțini au mai crezut că poate face acest lucru într-o finală în care Medvedev a avut prim-planul o bună bucată de timp. Rusul a avut 2-0 la seturi și trei mingi de break în setul trei, în care a continuat să fie jucătorul mai bun până la 4-4. Dar Medvedev a judecat prost o pereche de puncte în acel serviciu și a fost tot ce i-a trebuit lui Nadal să reintre în meci și să se regenereze.
Autor: Adrian G.














