Deputatul dâmbovițean, Gabriel Plăiașu, anunță că a semnat, alături de colegii săi din Forța Dreptei, un proiect de lege, care are ca obiectiv principal înjumătățirea facturilor la energie pentru populație. Printre măsurile propuse în textul acestuia se numără reducerea TVA-ului la 5%, eliminarea accizei la energie, dar și eliminarea certificatelor verzi.
”Odată cu redeschiderea activității parlamentare în cadrul Camerei Deputaților am semnat, împreună cu colegii mei membrii fondatori ai formațiunii politice – FORȚA DREPTEI, un proiect de lege menit să ușureze povara fiscală a facturilor din energie pentru populație.
Măsurile avute în vedere sunt următoarele:
– reducerea TVA la 5%
– eliminarea certificatelor verzi
– eliminarea taxei de cogenerare
– eliminarea accizei la energie
Validarea acestui proiect de lege ar duce la înjumătățirea facturilor la energie pentru populație”, scrie Gabriel Plăiașu, într-o postare.
Semnatarii solicită conducerii Parlamentului adoptarea în procedură de urgență a proiectului de lege, pentru reducerea costurilor facturate la energia electrică și gaze naturale.
AUTOR: F.S.














