You are currently viewing Grevă japoneză, organizată, astăzi, de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie

Grevă japoneză, organizată, astăzi, de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie

Membrii mai multor sindicate din sectorul administraţiei publice se vor afla, astăzi, în grevă japoneză, urmând să îşi desfăşoare totuși activitatea ca de obicei. Angajații vor banderole albe ori vor afişa pe uşile birourilor nemulţumirile.

Una dintre revendicările angajaţilor din administraţia publică o reprezintă aplicarea imediată şi ȋn integralitate a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care ar duce la revocarea măsurii de îngheţare a salariilor sau veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul în curs.

O altă revendicare este cea de modificare a articolului 11 alin. (4) din Legea privind salarizarea în sectorul bugetar în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

„În acest sens, solicităm demararea discuţiilor şi negocierilor în vederea, fie a înlocuirii sintagmei «venituri» cu «salariul de bază/încadrare», fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă”, transmit sindicaliştii din sistem.

AUTOR: F.S.