La data de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme.
De asemenea, la data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au depistat, în localitatea Corbii Mari, pe drumul național 61, un bărbat în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
IPJ DÂMBOVIȚA














