Cezar PREDA: Nu plec din PNL

Apropierea alegerilor sporește nu doar agitația de pe scena politică, ci și industria informațiilor ”pe surse”, care lucrează cu motoarele în plin – greu de decelat ce este credibil și ce este dezinformare sau manipulare.

Cele mai comune informații care circulă zilele acestea prin subteranele comunicării politice vizează, firesc, politicienii de top din județ. Chiar dacă toți ochii sunt ațintiți spre PSD, nici politicienii din opoziție nu sunt ”iertați”.

Cea mai recentă victimă a mașinăriei de zvonuri: liberalul Cezar Preda, despre care s-a spus că ar fi negociat transferul la ALDE. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu ar fi fost cu totul surprinzător, dat fiind tratamentul la care este supus în propriul partid.

Informația a fost categoric respinsă de deputatul PNL. Nu doar că nu intenționează să plece la alt partid, dar nici măcar nu i-a fost propusă o astfel de variantă. ”Nu am nicio dorință, nici un proiect și nici nu mi-a propus nimeni să trec la… și nici nu m-a contactat nimeni, nici de la ALDE, nici de la alt partid. Știu, ca filozofie, că viața e mai scurtă decât credem noi. (…) NU plec la niciun ALDE. Nu mă întorc nici la Buzău, eu stau la București” , susține Cezar Preda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *