Soldații care se întorc din teatrele de război ar trebui să fie recompensați cu pământ. Cezar Preda, deputat liberal de Dâmbovița, a anunțat că va depune o inițiativă legislativă în acest sens.
Este o tradiție veche de 500 de ani, susține Cezar Preda, de la Ștefan cel Mare ostașii români care au luptat pentru Patrie au primit pământ.
Deputatul liberal va iniția un proiect de Lege pentru împroprietărirea soldaților români care se întorc din teatrele de război. ”Bineînțeles, dacă voi avea sprijinul partidului”, punctează liberalul.
Dacă inițiativa parlamentarului de Dâmbovița va fi transformată în act normativ, militarii care au efectuat stagii în zonele de conflict în care România este angrenată alături de aliații din NATO (pentru a ilustra situația actuală) ar urma să primească o suprafață de 4 ha de teren. Aceleași beneficii ar urma să le aibă și familiile soldaților morți în misiune.
Deși în România numărul litigiilor iscate de retrocedarea terenurilor confiscate abuziv de comuniști este de ordinul milioanelor, Cezar Preda este convins c nu ar exista probleme în aplicarea legii pe care o va iniția.”Am dat pământ la zeci de mii de revoluționari mai adevărați sau mai falși. Celor din teatrele de război nu le-am dat nimic”, afirmă deputatul Preda. Pământ se găsește, ADS are destul, mai ales că numărul celor care ar urma să beneficieze de această măsură, nu este foarte mare.
”Soldații români trebuie să primească din pământul țării lor, pentru că pentru țara lor s-au dus acolo, o bucată de pământ. Asta e tradiția românească”, conchide Cezar Preda