COMUNICAT DE PRESĂ
ACȚIUNI PENTRU LIMITAREA RĂSPÂNDIRII COVID-19
Primăria Târgoviște încearcă, pe cât posibil, limitarea răspândirii coronavirusului, prin noi acțiuni de dezinfecție a locurilor și spațiilor publice. Astfel, vor fi desfășurate următoarele acțiuni:
– Dezinfectare parcuri și locuri de joacă (de cel puțin 2 ori/săptămână);
– Dezinfectare străzi și trotuare (de cel puțin 2 ori/săptămână);
– Dezinfectare generală a mijloacelor de transport în comun (de cel puțin 2 ori/săptămână). De asemenea, la finalizarea traseului se va desfășura un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere, a ușilor, scaunelor și a altor elemente de sprijin din autobuze și microbuze;
– Dezinfectare unități de învățământ: acțiune în derulare, cu precizarea că la redeschiderea cursurilor medicul școlar va realiza un triaj epidemiologic;
– Dezinfectare generală a spațiilor Primăriei, cu accent pe cele deschise publicului, la care se adaugă măsuri de dezinfectare curentă, cu caracter permanent;
– Distribuirea de măști și mănuși către personalul Primăriei care lucrează cu publicul;
– Contactarea persoanelor izolate la domiciliu, în vederea acordării măsurilor de sprijin, astfel încât să se evite orice situație în care persoanele respective să iasă din izolare;
– Astăzi, începând cu ora 15.00, Parcul Chindiei se închide pentru dezinfecție;
La toate acestea se adugă măsura diminuării programului de transport în comun cu aproximativ 40%. Astfel, vehiculele aparținând „SERVICII PUBLICE MUNICIPALE TÂRGOVIȘTE” vor funcționa după următorul program:
– 05.00 – 08.00 – curse normale;
– 13.00 – 16.00 – curse normale exterior ;
– 21.00 – 23.00 – curse normale.

















