Două investiții importante pentru infrastructura orașului Titu au făcut un nou pas spre realizare. Primarul Laurențiu Costache a semnat, împreună cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, acordul de asociere pentru modernizarea DJ 701, pe tronsonul Sălcuța–Odobești, și reabilitarea Podului ANIF. Valoarea totală a proiectelor depășește 9,95 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL).
Modernizarea tronsonului Sălcuța–Odobești are o semnificație aparte pentru administrația locală, fiind unul dintre angajamentele asumate de primarul Laurențiu Costache în fața locuitorilor din Sălcuța.
„Am spus că vom face acest pas și ne ținem de cuvânt! Este o dovadă că angajamentele asumate în fața oamenilor trebuiesc și sunt transformate în fapte concrete”, a transmis edilul.
Cel de-al doilea proiect vizează reabilitarea Podului ANIF, o lucrare considerată necesară pentru creșterea siguranței și îmbunătățirea infrastructurii locale.
Cele două investiții fac parte din noua sesiune de finanțare prin PJDL, în cadrul căreia au fost semnate zece contracte pentru proiecte din șase localități dâmbovițene, cu o valoare totală de 75 de milioane de lei.
Primarul orașului Titu subliniază că acordul semnat reprezintă un pas în direcția realizării unor lucrări așteptate de comunitate.
„Nu vorbim doar despre cifre și proiecte pe hârtie, ci despre investiții concrete, care răspund unor nevoi reale ale comunității și contribuie la dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Laurențiu Costache.
AUTOR: F.S.














