❗Vă rugăm să ne sprijiniți prin distribuirea acestei postări❗
PRECIZARE:
Având în vedere faptul că a fost dat publicității un document al Grupului de suport tehnico-științi
Facem următoarele precizări:
1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științi
2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-științi
3. Hotărârile Grupului de suport tehnico-științi
4. La nivelul Grupului de suport tehnico-științi
5. Atenționăm asupra faptului că în documentul dat publicității NU este menționată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acesta demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea
6. La nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de divulgare fără drept a unor informații care nu sunt destinate publicității.
7. Inspectoratul General al Poliției Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârșirea infracțiunii de distribuite de informații nedestinate publicității, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Grupul de Comunicare Strategică

















