Mangerul Spitalului Județean Deva și directorul medical a unității medicale au demisionat. Potrivit prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă, ministrul Sănătății urmează să vină la Deva în următoarele zile.
Sindicatul medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva „Medicorum Honorem” a acuzat, luni, conducerea unităţii medicale de „abuzuri” în modul în care ar fi înţeles să gestioneze activitatea instituţiei şi programul de lucru al cadrelor medicale, în contextul epidemiei de Covid-19, solicitând intervenţia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru detensionarea situaţiei.
Într-o scrisoare deschisă adresată miniştrilor Nelu Tătaru şi Violeta Alexandru, medicii susţin că, după ce spitalul a intrat în carantină, pe 29 martie, personalul medical nu a mai putut părăsi unitatea sanitară, iar SJU Deva ar fi continuat să interneze cazuri noi de bolnavi infectaţi cu Covid-19.














