Liga Profesionistă de Fotbal a organizat, miercuri, o nouă video-conferință cu reprezentanții celor 14 cluburi membre, la care au fost invitați să participe și Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF, Emilian Hulubei, președinte AFAN și Orlando Nicoara, director general EAD, deținătorul drepturilor media.
Pe ordinea de zi au fost incluse următoarele teme:
1. Prezentare a concluziilor după discuțiile purtate de LPF cu reprezentanții instituțiilor implicate direct în aprobarea procesului de reluare a activitații de pregătire fizică a jucătorilor, în vederea reluării campionatului, ediția 2019 – 2020.
2. Situația în care se găsesc cluburile, în eventualitatea reluării procesului de pregătire fizică a jucătorilor.
3. Dialogul privind procesul de licențiere a cluburilor membre ale LPF, ca urmare a datelor transmise de fiecare club în parte.
4. Raporturile juridice dintre cluburi si jucători.
5. Competiția E-Liga 1 (FIFA 2020).
6. Concluzii, ca urmare a comunicarii reprezentantilor LPF cu ligiile profesioniste de fotbal din alte tari.
Justin Stefan, secretarul general al LPF, a informat si despre discutiile avute in ultima vreme cu ministrul Tineretului si Sporturilor, Ionut Stroe, privind viitorul activitatii in Liga 1, precum si despre alte actiuni intreprinse de LPF in ultimele zile.
Totodata, Robert Pongracz, vicepresedintele LPF, a insistat asupra situatiilor de fapt si a calendarelor celorlalte ligi europene in vederea reluarii activitatii competitionale, precum si asupra importantei si implicarii cluburilor in programul E-Liga 1 (FIFA 2020).
S-a discutat despre planul de pregatire a reluarii sezonului, care nevoie de 11 date de calendar pentru a fi incheiat (opt pentru play-off si trei de Cupa Romaniei) cu propunerea ca, eventual, finalul competiției să se joace în Antalya, idee care a aparținut reprezentatntului FRF, Gabriel Bodescu. Urmează ca această propunere să fie analizată din punct de vedere juridic fiind nevoie în acest sens atat de acceptul FIFA, cat și de cel al UEFA. Pe această temă, Liga Profesionistă a solicitat FRF deschiderea unui dialog cu cele două foruri pentru a vedea dacă acest lucru este posibil. Evident, prima opțiune a LPF este aceea de a încerca să incheie sezonul în Romania, varianta Antalya ramanand un plan de avarie.
S-a reiterat ideea ca toate eforturile să se facă totuși pentru ca sezonul să se reia la inceputul lunii iunie, precedat fiind de cel putin trei saptămani de antrenamente, imediat ce stare de urgență din țara noastră va fi ridicată.
Tot miercuri, 22 aprilie, Justin Stefan, secretarul general LPF, a fost invitat la video-conferința organizată de Federația Romană de Fotbal.