You are currently viewing 30.04.2020: În județul Dâmbovița, amenzi în valoare totală de 121.000 lei, pentru nerespectarea ordonanțelor militare

30.04.2020: În județul Dâmbovița, amenzi în valoare totală de 121.000 lei, pentru nerespectarea ordonanțelor militare

  • Post category:ACTUAL / SOCIAL

În ultimele 24 de ore, au fost constituite 132 de patrule ale Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, dintre care 59 mixte cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, care au acționat pentru verificarea respectării măsurii izolării la domiciliu, a interdicțiilor de circulație prevăzute prin ordonanțele militare cât și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În activitățile lor, sunt sprijiniți și de polițiști locali (129), alăturându-li-se în sistem integrat și efective ale M.Ap.N. (51). Aceștia acționează împreună pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru a combate ilegalitățile de orice fel.
– au fost efectuate însoțiri pentru introducerea în carantină a 10 persoane;
– au fost efectuate 480 de verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu;
– au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație stabilite prin ordonanțele militare, în valoare totală de 121.000 lei;
– de la debutul pandemiei, au fost aplicate 6179 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale, în valoare de 10.431.930 lei.
– au fost întocmite 2 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform prevederilor art. 352 din Codul Penal. Astfel, 2 persoane sunt cercetate după ce ar fi pătruns în țară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac și nu s-ar fi prezentat la centrul de carantină instituționalizată, deplasându-se la adresa de domiciliu.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA