Anunțul Ministerului Educației privind revenirea în școli a elevilor din anii terminali, atât pentru susținerea examenelor naționale cât și pentru perioada de pregătire de dinaintea examenelor, a determinat adoptarea unor măsuri de siguranță sporite, din partea administrației municipale, în toate școlile din Târgoviște.
Pe lângă igienizarea și dezinfectarea unităților școlare, municipalitatea are pregătite materiale de protecție suficiente, astfel încât fiecare copil să primească în fiecare zi mască și mănuși de protecție.
Măsurile de siguranță anunțate de municipalitate se vor lua permanent, cu extinderea acestora astfel încât în luna septembrie, la începerea anului școlar viitor, școlile să poată primi copiii în condiții de siguranță maximă.
Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan a anunțat că vor fi achiziționate inclusiv dispozitive biocide cu raze ultraviolete, pentru eliminarea pericolului răspândirii virusului în unitățile de învățământ.