You are currently viewing Corneliu Ștefan: PSD are un program ”la cheie” pentru Guvern!

Corneliu Ștefan: PSD are un program ”la cheie” pentru Guvern!

Ultimele două luni au reprezentat o piatră de încercare pentru societatea românească, un test pe care (încă) nu l-am trecut și care ar putea marca decisiv, în rău – catastrofic, chiar – viitorul țării.

Acum, în când ne pregătim să ieșim din starea de urgență, realizăm cât de costisitoare, de păguboasă a fost lipsa unei viziuni și a unor măsuri clare, eficiente de combatere a crizei.

O economie pe punctul de a se prăbuși, milioane de români trăind cu spectrul falimentului personal planând amenințător deasupra capetelor, cu școli închise și o întreagă generație de elevi debusolată, cu întregi sectoare economice puse la pământ. Și cu o ofensivă fără precedent împotriva drepturilor și libertăților fundamentale, inițiată de politruci interesați doar să-și consolideze și perpetueze puterea politică!

Mai mult ca oricând, România are acum nevoie de o strategie serioasă pentru relansarea economică și socială, de măsuri ferme și clare pentru protejarea veniturile oamenilor și pentru relansarea activități economice.

Și pentru că Guvernul pare încremenit într-un soi de imobilism păgubos, energiile liberalilor părând a fi canalizate exclusiv spre răfuiala politică, pe viață și pe moarte, cu foștii aliați (PSD), social-democrații au profitat de situație și au preluat inițiativa, așa cum au procedat și cu câteva săptămâni în urmă, în Parlament, venind cu un set de propuneri punctuale pentru relansarea economică.

Deputatul Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, a prezenta în conferința de presă de astăzi primele 10 puncte din pachetul de 28 de măsuri pe care PSD le vede ca fiind vitale pentru a salva economia.

Liderul social-democraților dâmbovițeni reproșează guvernanților că au fost mult prea preocupați de ”circul electoral” și prea puțin de problemele reale ale țării, care traversează o criză profundă.

”Timp de două luni am lansat nenumărate apeluri să oprim atacurile politice și să ne gândim mai mult la oameni și la economie. Acesta este, din nou, un astfel de apel.

Partidul Social Democrat propune programul ”Repornim România”, care cuprinde un prim pachet de măsuri de relansare economică.
Sunt măsuri șoc de susținere economică pentru protejarea veniturilor românilor, pentru familiile vulnerabile și mediul de afaceri.
Sunt 28 de măsuri economice și sociale care au patru obiective fundamentale:
1. menținerea puterii de cumpărare a populației
2. repornirea economiei
3. protejarea locurilor de muncă
4. stimuli economici.”

Deputatul Corneliu Ștefan susține că, potrivit analizei PSD, pachetul de măsuri în discuție poate fi finanțat cu o largă contribuție din fonduri europene. În fapt, afirmă Corneliu Ștefan, finanțarea programului de relansare economică ar urma să fie susținut în proporție de  50% din fonduri interne și 50% din fonduri europene.

Raportat la PIB, efortul financiar de susținere a programului ”Repornim România” ar însuma aproximativ 8%, adică mai puțin decât contracția economică prognozată de organismele internaționale pentru România și care ar urma să fie de aproximativ 9% după primele 6 luni!.

Mai mult decât atât,  a mai declarat Corneliu Ștefan, sunt măsuri bine direcționate, care sunt menite în primul rând să deblocheze economia, în al doilea rând să stimuleze economia și nu în ultimul rând să reducă presiunea fiscală pe o perioadă determinată.”

Liderul PSD Dâmbovița a prezentat principalele 10 măsuri economice și sociale cuprinse în programul “Repornim România”:

play-rounded-fill
  1. ”PSD sprijină angajatorii care își reiau activitatea și reîncadrează românii care și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență și pentru cei care au revenit în țară
    Propunem 2 măsuri concrete:
    – Acordarea sumei de 2.250 de lei timp de 3 luni pentru angajatori și a sumei de 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revină la muncă. tot pe o perioadă de 3 luni.
    – Acordarea acestui stimul de reinserție va fi condiționată de menținerea locului de muncă timp de cel puțin 1 an de la data încetării subvenției.
  2. PSD susține locurile de muncă
    prin suspendarea impozitului pe venit, a contribuțiilor și taxelor locale până la sfârșitul anului pentru companiile din sectorul Turismului, Transporturi, Horeca, Cosmetică, Profesii liberale – dacă mențin locurile de muncă.
  3. PSD protejează puterea de cumpărare a populației printr-o schemă de ajutor pentru ca oamenii să poată suporta facturile mai mari la energie și gaze. Acestea vor crește prin liberalizarea prețurilor de aceea guvernul are termen până la 1 iulie 2020 să definească consumatorul vulnerabil.
  4. PSD susține familiile cu venituri mici asigurând o indemnizație de sprijin pentru o perioadă de 3 luni in valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună și de 300 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1501 la 2000 lei pe lună.
    Acești bani pot fi folosiți doar pentru alimente și medicamente și vor fi dați sub forma unor vouchere.
  5. PSD deblochează economia și diminuează blocajul financiar și creditul comercial prin eșalonarea obligațiilor fiscale pentru firmele afectate pentru o perioadă de 6 luni fără penalități și dobânzi și prin susținerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finanțate prin băncile cu capital de stat CEC și Eximbank la dobânzi de maxim 1,7%;
    Termene scurte de plată a facturilor de către stat și companiile de stat către operatorii economici privați;
    Decontarea rapidă a concediilor medicale.
  6. PSD susține IMM-urile și tinerii antreprenori prin Flexibilizarea clauzelor din contractele încheiate în cadrul programului Start Up Nation astfel încât derularea acestora să poată fi continuată;
    Diminuarea blocajelor financiare prin garantarea cumpărării de creanțe de la IMM-uri de către instituțiile de credit.
  7. PSD susține exporturile prin garanții de stat 100% Precum și cu credite cu perioada de grație extinsă fără plata ratelor pe perioada de grație.
  8. PSD susține agricultura românească prin Plata la 5 zile pentru produse proaspete și la 15 zile pentru celelalte produse;
    Dar și printr-o schemă de ajutor de stat în valoare de 500 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor care au fost afectați de secetă sau de pandemie.
  9. PSD încurajează revenirea imediata a sectorului de transport și a sectorului de producție auto și electrocasnice prin Suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi;
    Dublarea bugetului programului Rabla Clasic și direcționarea programului Rabla Plus către achizițiile de autoturisme exclusiv românești făcute de instituțiile publice;
    Creșterea de 10 ori a plafonului pentru programul Rabla pentru Electrocasnice de la 30 la 300 milioane lei în anul 2020.
  10. PSD încurajează turismul din România
    Printr-o schemă de ajutor de stat pentru susținerea turiștilor și a operatorilor de turism care prevede acordarea de vouchere de vacanță care pot fi folosite până la 31 decembrie 2021;
    Stimularea investițiilor în cele 31 de stațiuni balneare cu un buget alocat de 1 miliard de euro pe următorii 10 ani.”

Pachetul de măsuri inițiate de social-democraților va fi înaintat atât președintelui Iohannis, cât și prim-ministrului Ludovic Orban. PSD anunță că, în absența unui program coerent de relansare aplicat de guvernanți, Parlamentul își va asuma responsabilitatea adoptării, prin legi, a măsurilor necesare pentru a scoate țara din criză

#PSD are acest program și îl dă la cheie președintelui Iohannis și Guvernului său care nu au fost în stare să facă nimic până acum.
Guvernul României trebuie doar să implementeze acest program. Noi suntem pregătiți cu oamenii noștri să îi sprijinim în implementare. Dacă acest guvern nu va face nimic vom pregăti legi în Parlament pentru a proteja veniturile românilor și a reporni economia.”