Donald Trump amenință protestatarii din SUA: Trimitem rapid armata

Armata SUA poate fi mobilizată rapid în oraşul Minneapolis, pentru restabilirea ordinii publice în contextul protestelor violente izbucnite după moartea unui bărbat de culoare în timp ce era imobilizat de poliţie.

,,Putem trimite armata acolo foarte rapid” dacă se va solicita ajutorul, a declarat preşedintele Donald Trump, citat de agenţia de presă Reuters.

Moartea lui George Floyd a generat proteste de amploare în mai multe oraşe din Statele Unite. Guvernatorul statului Minnesota a mobilizat Garda Naţională în Minneapolis din cauza protestelor.

Un agent de poliţie, Derek Chauvin, a fost pus sub acuzare pentru crimă şi omor din culpă în cazul morţii lui George Floyd. Bărbatul de culoare a murit după ce a fost imobilizat brutal de agentul de poliţie. Suspectul de culoare le spusese poliţiştilor că nu putea respira din cauza manevrei de imobilizare. Alţi trei poliţişti ar putea fi inculpaţi în acest caz.

Pe fondul protestelor violente, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a decis să se implice în anchetă.