La data de 09 noiembrie 2026, pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 19:03 pentru stingerea unui incendiu. În urma intervenției salvatorilor, un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință din satul Mărunțișu, comuna Costeștii din Vale.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul unei camere, unde ardeau materiale combustibile. În locuință, pompierii militari au identificat bărbatul decedat.
Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au acționat pentru înlăturarea efectelor produse de acesta.














