You are currently viewing Percheziții la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Percheziții la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

În dimineața zilei de 07 august 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de la Poliția Municipiului Târgoviște și Poliția Orașului Găești, au efectuat 9 percheziții domiciliare, pe raza localităților Găești, Titu, Doicești și Uliești, la locuințele mai multor persoane bănuite că ar fi deținut fără drept arme letale si neletale.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit o armă neletală supusă autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat.

De asemenea, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediile unităților de poliție pentru audieri.

Activitățile au fost realizate în cadrul a patru dosare penale ce au ca obiect săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, ancheta în cauză fiind demarată în luna august a acestui an.

În cadrul acțiunii, polițiștii au fost sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Dâmbovița, Argeș, Sibiu și Vâlcea.

INSPECTORATUL JUDEȚEAN  POLIȚIE DÂMBOVIȚA