O activitate de dezmembrare auto desfășurată fără documentele necesare din punct de vedere al protecției mediului a fost descoperită de comisarii Gărzii de Mediu Dâmbovița, în urma unei sesizări. Pe amplasamentul verificat au fost găsite 30 de autovehicule în diferite stadii de dezmembrare, alături de numeroase piese și deșeuri auto, o parte depozitate direct pe sol. Controlul s-a încheiat cu sancțiuni în valoare totală de 8.000 de lei și măsuri pentru încetarea activității.
Potrivit Comisariatului Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu, inspectorii au identificat, la Movila, pe lângă vehiculele dezmembrate parțial, elemente de caroserie, anvelope și alte materiale rezultate din această activitate, gestionate fără respectarea cerințelor legale.
În urma neregulilor constatate, comisarii au dispus încetarea activității desfășurate fără actele de reglementare necesare, salubrizarea amplasamentului și predarea vehiculelor scoase din uz, precum și a deșeurilor rezultate, către operatori autorizați. Predarea acestora trebuie realizată cu documente care să permită urmărirea traseului deșeurilor până la valorificare sau eliminare.
Reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că dezmembrarea autovehiculelor presupune riscuri importante de poluare atunci când nu sunt respectate condițiile de colectare și depozitare. Uleiurile uzate, combustibilii, lichidul de frână, antigelul și bateriile pot contamina solul și apa, în timp ce anvelopele și celelalte componente trebuie gestionate prin circuite autorizate.
Activitățile de dezmembrare auto trebuie desfășurate numai în condițiile prevăzute de legislația de mediu, iar deșeurile rezultate trebuie predate operatorilor care dețin autorizațiile necesare.
Garda de Mediu Dâmbovița anunță că verificările vor continua, atât pentru identificarea activităților desfășurate ilegal, cât și pentru prevenirea poluării provocate de gestionarea necorespunzătoare a vehiculelor scoase din uz.
AUTOR: F.S.














