You are currently viewing Vânt puternic în Bucegi, în această seară. Cod galben în zona montană a județului Dâmbovița

Vânt puternic în Bucegi, în această seară. Cod galben în zona montană a județului Dâmbovița

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri seară, 6 noiembrie, o atenționare nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă și pentru zona montană înaltă a județului Dâmbovița.

Avertizarea este în vigoare între orele 20:00 și 22:00 și vizează zonele situate la altitudini de peste 1.800 de metri din județele Dâmbovița și Prahova. Potrivit meteorologilor, în acest interval sunt prognozate intensificări ale vântului, cu rafale care vor atinge viteze de 90–120 km/h. Atenționări similare au fost emise și pentru zonele montane înalte din județele Brașov, Caraș-Severin și Hunedoara.

AUTOR: F.S.