You are currently viewing Astăzi, Ion Stan ar fi împlinit 65 de ani! Corneliu Ștefan și Radu Popa au gândit un proiect care să păstreze istoria oamenilor politici de Stânga!

Astăzi, Ion Stan ar fi împlinit 65 de ani! Corneliu Ștefan și Radu Popa au gândit un proiect care să păstreze istoria oamenilor politici de Stânga!

Astăzi, Ion Stan, fost deputat PSD și președinte al acestui partid, ar fi împlinit 65 ani, însă în urmă cu 2 ani a trecut la cele veșnice.

Cei care nu au dorit ca această zi să treacă fără să ne amintim de omul Ion Stan, au fost deputatul Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița și vicepreședintele Radu Popa:

Adevărul este principala dimensiune a condiției umane. Pentru Ion Stan, patriotismul înfășurat în flamura roș-galbenă-albastră a fost și crez și ideal.

Astăzi, el ar fi împlinit 65 de ani dar unii au avut alte planuri…
În momentele cele mai critice, când mă uit în jur și realizez cum ne asfixiază oamenii fără nici o idee, îmi dau seama cât ne lipsesc experința lui Ion Stan, apartența la valorile tradiționale și capacitatea sa metaomenească de cuprindere a realității.

Oamenii pe care i-a clădit au rămas datori adevărului, la slujba anuală de pomenire am regăsit prea puțini dintre cei care-i datorează gloria prezentului. E și acesta tot un semn de educație.

De aceea, împreună cu președintele PSD DB, Corneliu Stefan am gândit un proiect care să păstreze în memoria colectivă a dâmbovițenilor istoria oamenilor politici de Stânga, luptători pentru consolidarea valorilor democratice și apărători ai valorilor naționale.
Îl vom prezenta luni, în conferinta de presă de la sediul partidului.

Este semnalul pe care noua conducere îl dă tuturor membrilor săi: noi nu lăsam pe nimeni în urmă! Ne recuperăm istoria și o respectăm. Totodată, aceasta este și o formă de respect față de trecutul partidului și un mod în care ne onorăm prezentul.

Doar așa, generațiile care vin au șansa să respire un mediu politic și social mai curat și mai atașat valorilor democratice.

Până atunci, să nu uitați că astăzi, Ion Stan ar fi împlinit 65 de ani.

Dumnezeu să-l ierte și pe el, dar și pe unii dintre noi!, au transmis Radu Popa și Corneliu Ștefan.