You are currently viewing ÎNFIINȚAREA UNUI PARC INDUSTRIAL IT, PROIECT REGĂSIT PRINTRE OBIECTIVELE LUI CORNELIU ȘTEFAN (PSD) DIN MASTER PLANUL DE DEZVOLTARE A JUDEȚULUI

ÎNFIINȚAREA UNUI PARC INDUSTRIAL IT, PROIECT REGĂSIT PRINTRE OBIECTIVELE LUI CORNELIU ȘTEFAN (PSD) DIN MASTER PLANUL DE DEZVOLTARE A JUDEȚULUI

Fiind o axă importantă pentru viitorul Consiliului Județean Dâmbovița, planul pentru mediul de afaceri are în componență crearea unor zone de dezvoltare pentru investitori, care presupune, după spusele lui Corneliu Ștefan, printre altele, reorganizarea parcurilor industriale existente.
„După cum bine știți, în subordinea Consiliului Județean Acționar Majoritar avem Parcul Industrial de la Priboiu, Parcul Industrial de la Moreni și suntem acționari și în Parcul Industrial de la Mija. Așadar, vom crea în aceste parcuri zone de dezvoltare pentru investitori și voi propune, totodată, Consiliului Județean reabilitarea clădirilor existente pentru atragerea unor noi investitori”, spune Corneliu Ștefan.
Mai mult decât atât, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean menționează înființarea unui Parc IT în zona Parcului Industrial Priboiu, principalul motiv fiind faptul că există nenumărate firme care în ziua de astăzi au domeniul de activitate pe această ramură.
Autor: Miruna Lunescu