You are currently viewing SCHIMBURI DE REPLICI PE TEMA CENTURII MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE

SCHIMBURI DE REPLICI PE TEMA CENTURII MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE

Ieri, Aurelian Cotinescu, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Târgoviște, a adus în atenția publică o situație actuală ce are în vedere proiectul de asfaltare de pe Centura municipiului Târgoviște, zona Calea Ialomiței, proiect considerat finalizat în urmă cu aproximativ o lună.
Conform spuselor sale la fața locului, au început lucrările de reasfaltare a unei zone pe care Primăria, în urmă cu o lună, o considera finalizată.
„Au făcut acele conferințe de presă în care ne prezentau că aproape au terminat lucrările și că în momentul de față zona Calea Ialomiței este complet făcută. Realitatea este că în luna de zile parcursă până acum, au reapărut în permanență constructori care au reluat lucrările la suprafață și au peticit actuala centură. Este vorba de un management defectuos al actualei administrații a Primăriei Târgoviște, probleme de la faza de proiectare până la faza de execuție și probleme în alegerea constructorilor”, susține Aurelian Cotinescu.

Imediat, Daniel Cristian Stan, actualul primar și candidat PSD pentru un nou mandat, a clarificat neînțelegerile generate de această situație, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebok, susținând faptul că „lucrările neconforme de pe Calea Ialomiței se refac pe banii constructorului”.

Mai jos se află textul integral:
„Da, bolnavilor de voturi de la PNL, lucrările neconforme de pe Calea Ialomiței se refac PE BANII CONSTRUCTORULUI!
În logica disperată de campanie electorală, unii au ajuns să înjure orice, oricât de corect sau drept ar fi demersul. Programul lor politic e înjurătura. Acum înjură că se refac lucrările neconforme de pe centură ( o centură asfaltată în proporție de 80% – n.b.) Probabil, dacă erau ei la putere, ar fi închis ochii, ar fi plătit și ar fi mers mai departe.
Eu nu am glumit când am spus că nu plătesc NIMIC din ce nu e făcut cum trebuie. Prefer să întârzii o zi sau o săptămână sau o lună și tot nu plătesc până nu reface constructorul totul PE BANII LUI. Dacă e nevoie, pune din nou tot asfaltul, până e 100% conform.
Nu mă joc pe banii târgoviștenilor, așa cum ar vrea (și ar face, probabil) cei care mă înjură astăzi. Pentru că eu nu sunt falimentar de profesie ca ei. Și nu o să las niciodată orașul pe mâna lor, ca să-l falimenteze.
P.S: la lucrările pe PIDU A (micro 6), s-au plătit penalități de peste 11.000.000 lei de către constructor pentru că NU AM ÎNCHIS OCHII. #PentruTârgoviște”

Autor: Miruna Lunescu