În această dimineață, 26 octombrie a.c., în intervalul orar 04:00-08:00, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu celelalte structuri rutiere din județ, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii de autovehicule destinate transportului public de persoane, pe DN 71, DN 1 A și pe DN 7.
Pe parcursul activității, polițiștii dâmbovițeni au testat în vederea depistării consumului de alcool, 154 de conducători auto. În 3 dintre cazuri, rezultatele au fost pozitive, fiind indicate valori de până la 40 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferii fiind sancționați contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În total, ca urmare a neregulilor constatate pe linie de transport persoane, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale.
Pentru nerespectarea timpilor de conducere și de odihnă au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, iar în ceea ce privește regimul de taxi, a fost aplicată o sancțiune contravențională.
Alte 4 sancțiuni au fost aplicate conform H.G. nr. 1317/2023 pentru încălcarea normelor privind transportul rutier.
Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere (3 alcool, 1 pentru depășire neregulamentară), au retras 2 certificate de înmatriculare și au suspendat dreptul de utilizare al unui vehicul.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor și verificarea respectării legislației în domeniul transportului de persoane.
IPJ DÂMBOVIȚA














