Spaima de a nu mai fi. Construcția unui imens edificiu în care nu va locui nimeni. Absența care te protejează de moarte. Siguranța de a nu mai sta alături de cineva. O distanțare care nu se mai termină. Explicații absurde pentru o generație crescută în fața ecranelor de tot felul, asemena unor măști de protecție cu care poți vedea fără să poți fi atins. Bucurii reținute, tristeți controlate, oameni cărora li s-au amputat îmbrățișările.
Nebunia a atins cote alarmante. Singurătățile s-au amplificat, iar prostia își demonstrează asiduu infinitatea. Se prăbușesc vise fără a auzi cineva. Regulile s-au înmulțit precum virușii. Nimic nu le mai poate îmblânzi. Moartea pândește puțin mai încolo, așteptându-și răbdătoare prada. Fără Înviere, poate spera la mai mult.
Ne încăpățânăm să fugim într-o direcție necunoscută. Cele mai absurde povești pot fi spuse fără teama de a nu mai fi crezute. Frumusețea chipului a dispărut, pur și simplu. Zâmbetul sau plânsul au apus după o mască. Doar cei apropiați au privilegiul de a mai vedea un om întreg. În rest, jumătăți de chipuri sau de oameni care nu mai știu de cealaltă jumătate.
Școlile se tem să înceapă. Copilăria are o exuberanță, încă, ce nu poate fi controlată. Separatoare, dezinfectanți și măști. O lume albă ce se abține de la viață. Bucuriile nu pot fi recuperate. Odată amânate sau pierdute, ele se duc într-un trecut confiscat pentru totdeauna. Argumentul suprem e supraviețuirea, salvarea de vieți care face și mai tragică pierderea altora. Un balans înfricoșător, o așteptare îndelungă, o amânare ce maschează lucrurile în care am încetat să credem. Pentru mulți, moartea încetase să existe. După ce n-au mai crezut în El, L-au omorât, iar, mai târziu, au vrut să omoare însăși moartea. În credința creștină, aceasta se întâmplă mereu pentru că murim în fiecare zi. Doar împreună cu El. Învierea este singura Viață ce o putem trăi la nesfârșit.

P. S. Nu mai încetez să sper în viață. Cred iremediabil în bucuria de a fi. Mă copleșesc enorm cuvintele nespuse și ascult cu nesaț murmurul viu al Iubirii care-i mai tare ca moartea.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște  ” Sfântul Ioan Gură de Aur „