You are currently viewing Cristian Stan, reales primar al municipiului Târgoviște, mesaj de mulțumire către alegători

Cristian Stan, reales primar al municipiului Târgoviște, mesaj de mulțumire către alegători

Daniel Cristian Stan, reconfirmat în funcția de primar la alegerile care tocmai s-au încheiat, cu un procent de peste 64%, a transmis astăzi un mesaj de mulțumire târgoviștenilor.

,,Nu există cuvinte suficiente pentru a vă transmite recunoștința față de gestul uriaș de încredere de ieri. Este incredibil sentimentul de a aduce împreună atâția oameni, de a-i uni sub același scop și de a-i convinge pentru mai departe. Târgoviște a dat o lecție absolută despre bun simț, corectitudine și filosofia muncii în folosul semenilor.

Mă înclin în fața tuturor și VĂ MULȚUMESC! Dacă aș putea, v-aș spune-o fiecăruia personal, pentru că ați fost incredibili. Rămâne să vă confirmăm această uriașă încredere și să nu vă dezamăgim.

Peste 4 ani vom măsura din nou timpul în fapte!”, a declarat Cristian Daniel Stan.