Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile…; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera”.

Pentru prima dată în 24 de ani de preoție am ascultat toaca și clopotul vestind de Liturghie, stând acasă. Nu știu cum să vă descriu sentimentul, în mod normal trebuia să fiu acolo, să aștept oamenii, să stau un pic de vorbă înainte de slujbă, să încep slujba și să mă bucur de glasurile celor care mai timid ori mai curajos cântă în biserică, apoi, după slujbă, să stăm iar de vorbă.

Pregătirea de slujbă se aseamănă întrucâtva cu pregătirea unui ogor pentru însămânțare, pentru ca odată începută treaba, să poți arunca sămânța, să distribui  cuvintele, să faci să rodească cu rod însutit toată fapta cea bună, spre a fi îndestulare celor care doresc o astfel de  hrană nu doar pentru o zi, ci pentru o viață întreagă.

Dar azi nu, nu am plecat la slujbă. Azi am rămas acasă hrănindu-mă cu cuvintele celorlalți, cu cuvintele celor cărora ani de-a rândul le-am vestit Cuvântul prin simplele mele cuvinte, întărit fiind în gândul că cele predicate de mine s-au lipit bine de mințile și sufletele celor care au călcat pragul bisericii cel puțin în anii în care eu le-am fost preot. Eu am încercat să semăn numai sămânță bună în ogorul pe care-l tot îngrijesc cu mare drag, chiar dacă, ca oricărui semănător, indiferent cât de bun ar fi, se mai întâmplă să cadă semințe și pe drum, prin vreun loc pietros ori spinos, iar rodirea să fie anemică și fără rod bun.

Din respect pentru oamenii păstoriți, de dragul celor încredințați spre slujire, din dorința de a-i proteja și pe ei ca și pe cei ai casei mele, încă din primii ani de slujire am mers pe calea adevărului și, cu transparență, în lucrarea iubirii, cu celeritate și responsabilitate, „ deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii”.

Vă întrebați oare, unii, ce rost au cuvintele mele de azi? E simplu, azi, într-un fel, deși știam de multă vreme, realizez că ceea ce am semănat cândva, rodește acum și rodește frumos. La cerere, repet, la cerere mi-am făcut testul pentru Covid, cel mai mic simptom mi-a dat de gândit că eu, preotul satului, prin natura misiunii  mele, iau contact cu aproape tot satul. Firește, în ultimele luni am luat contact protejat, respectând toate normele legale, inclusiv în biserică, iar asta nu doar declarativ.

Pozitiv, da, asimptomatic, până acum fără probleme grave și, slavă Domnului, izolat la timp după cum rânduiește legiuitorul. De ce am făcut asta? Repet, dincolo de grija pentru familia mea, din respectul pe care-l port credincioșilor mei, din grija ce le-o port, din dorința de a-i vedea sănătoși, întregi, siguri pe ei și în siguranță lângă mine, din dorința de a nu umbla cu două măsuri, la gândul că vor avea și de acum înainte încredere în preotul lor și-n sămânța cea bună a cuvântului pe care îl transmite de la amvon și nu numai.

Sutele de mesaje primite, nenumăratele telefoane și toate gândurile bune adunate în ultimele trei zile mi-au arătat că sămânța cea bună, acolo unde a căzut, a rodit însutit. Oamenii au apreciat că, deși nu m-a obligat nimeni să fac testul, am procedat moral și, chiar dacă acum sunt nevoit să stau departe de lume, pierzând evenimente importante în familie ori în societate, le sunt aproape și, peste toate, le rămân același vertical slujitor.

Nu intru în polemica covid-ului, că există ori ba, că e conspirație ori nu e, că unii sunt îndreptățiți și alții marginalizați. Când primești rezultatul ca fiind pozitiv și știi că nu e tocmai o cruce ușoară nu te mai gândești la polemică, ci la cei din jur, la cei pe care-i iubești. Drept care, părintește și prietenește vă spun, dacă aveți minime simptome, faceți testul, asta înseamnă responsabilitate și iubire, înseamnă respect și recunoștință față de cei din jur, înseamnă să vă protejați și să-i protejați pe cei dragi.

Altfel, dacă vă întrebați unde este Dumnezeu în ecuația asta, e simplu, în ce mă privește această cercetare la care sunt supus, înmiit mai mică decât încercările lui Iov ori ale altor oameni drepți, această cercetare nu este nimic altceva decât modul prin care răbdarea, credința, încrederea și speranța cu care am fost dăruit trebuie să treacă la alt nivel. Nădăjduiesc că voi ieși mult mai întărit din această izolare, mult mai aplecat spre suferințele oamenilor, mult mai dăruit slujirii mele, mult mai sigur pe hotărârile mele și, de ce nu, mereu pregătit pentru celelalte încercări ale vieții.

Vă mulțumesc tuturor celor ce ne purtați în rugăciuni, vă mulțumesc pentru aprecierea voastră! Sămânță bună am semănat în timp, roade minunate culeg acum.

Sursa: www.preotvictor.blogspot.ro