Dacă mă întrebi cum îmi imaginez locuințele viitorului, primul lucru care îmi vine în minte nu este neapărat o casă cu roboți care fac curățenie sau pereți pe care pot schimba peisajul printr-o simplă atingere. Mă gândesc mai degrabă la clădiri care se transformă în funcție de nevoile oamenilor, apartamente care pot fi înlocuite asemenea pieselor de mobilier și orașe în care spațiul este folosit mult mai inteligent. Surpriza este că asemenea idei nu sunt deloc noi. Arhitecții le imaginau încă de acum câteva decenii, iar unele dintre proiectele lor arată de parcă au fost desenate ieri.

Un exemplu care mi-a atras atenția este Nakagin Capsule Tower, construită în Tokyo în 1972. Arhitectul japonez Kisho Kurokawa a imaginat o clădire alcătuită din două turnuri centrale, de care erau atașate 140 de capsule prefabricate. Fiecare reprezenta o mică locuință independentă, dotată cu mobilier încorporat, baie, bucătărie și o fereastră circulară spectaculoasă. Ideea era simplă, dar îndrăzneață: dacă nevoile oamenilor se schimbă, de ce să nu poată fi schimbate și locuințele? Capsulele fuseseră concepute astfel încât să poată fi demontate și înlocuite periodic, fără să fie nevoie de reconstruirea întregului turn. Numai că planul nu a funcționat așa cum fusese imaginat. Problemele de întreținere, costurile și dificultățile administrative au făcut imposibilă înlocuirea lor. În 2022, clădirea a fost demolată. Mie mi se pare interesant că o construcție proiectată tocmai pentru a se adapta timpului nu a reușit să supraviețuiască propriului concept.

O altă idee este Habitat 67, proiectul arhitectului Moshe Safdie din Montréal. Realizat pentru Expoziția Mondială din 1967, complexul este alcătuit din module de beton suprapuse într-o configurație neobișnuită. Rezultatul seamănă cu un joc uriaș de cuburi, dar fiecare combinație formează o locuință adevărată, cu terasă proprie și acces la lumină naturală. Ceea ce mi se pare remarcabil este încercarea de a împăca două lucruri pe care le asociem rareori: avantajele unui apartament dintr-un oraș aglomerat și confortul unei case individuale. Nu mai vorbim doar despre etaje și ferestre aliniate, ci despre grădini suspendate, spații comune și o arhitectură care încurajează apropierea dintre vecini. Proiectul inițial era mult mai ambițios, însă doar o parte a fost construită.

Arhitecții nu s-au oprit aici. În anii ’60, grupul britanic Archigram imagina Plug-In City, un oraș aproape science-fiction, în care locuințele, magazinele și alte spații puteau fi introduse, scoase sau înlocuite într-o structură uriașă. Practic, orașul ar fi funcționat ca un organism aflat permanent în schimbare. Proiectul lui Peter Cook nu a fost construit, dar rămâne una dintre cele mai îndrăznețe viziuni despre locuirea viitorului.

Când pun toate aceste idei una lângă alta, îmi dau seama că viitorul arhitecturii nu înseamnă neapărat clădiri tot mai înalte sau apartamente pline de tehnologie, înseamnă și flexibilitate, spațiu folosit inteligent, mai multă lumină și posibilitatea de a adapta locuința la viața noastră, nu invers. Nu consider că în viitorul apropiat vom ajunge să locuim în capsule interschimbabile sau în orașe construite asemenea unor mecanisme gigantice, însă multe dintre ideile acestor arhitecți se regăsesc astăzi în construcțiile modulare, locuințele prefabricate și proiectele urbane sustenabile. Un lucru este cert: uneori, viitorul a fost deja desenat, noi doar încercăm să-l construim.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.