DIN DRAGOSTE PENTRU JURNALISM – ALEXANDRA MARINESCU

DIN DRAGOSTE PENTRU JURNALISM – ALEXANDRA MARINESCU

Fac ce fac și astrele mă împing, cumva, spre prima dragoste. Astăzi, vă povestesc despre un alt pilon al jurnalismului, clauza de conștiință.
În jargonul jurnalistic, clauza de conştiinţă este definită drept ca fiind „libertatea de a-ţi trăda propriile convingeri”. Subiectul este unul asupra căruia nimeni nu mai are îndoieli, chiar dacă există jurnalişti, în toate colţurile lumii, care încă privesc cu scepticism atunci când se pune problema efectivităţii acestui concept. În cele mai multe ţări democratice clauza de conştiinţă este cunoscută şi recunoscută de către cei din breaslă cât şi de către public.
Clauza de conştiinţă presupune că jurnalismul este, prin definiţie, o meserie liberală şi ca atare subordonarea ierarhică încetează în momentul în care te simţi obligat să o practici împotriva propriei tale conştiinţe. Chiar dacă îndeplineşte un serviciu public, omul de presă nu este obligat să-şi îndeplinească îndatoririle, fie că e de acord cu ele, fie că nu.
Esenţa acestui concept constă în aceea că obligaţia unică a omului de presă este aceea de a spune adevărul. Dreptul acestuia este deopotrivă de a spune nu, atunci când cineva îl presează să rostească lucruri în care nu crede sau să tacă atunci când el crede şi ştie că trebuie să vorbească. Cel mai adesea, clauza de conştiinţă este invocată în informaţia cu caracter politic, dar aceasta nu este o regulă. Ingerinţele pot fi diverse şi nimic nu se opune ca aceasta să poată fi invocată într-o analiză economică, o anchetă socială, o cronică sportivă, cei incomodaţi făcând presiuni asupra patronilor sau a editorilor.
Ceea ce este bine de ştiut pentru jurnalistul român, dar mai ales şi pentru patronii lui, care o bună parte provin din rândurile jurnaliştilor, este că libertatea de conştiinţă nu este un moft. Ea este o condiţie implicită a investiţiei de încredere personalizate între un om de presă şi publicul său. Din punct de vedere juridic şi deontologic, nimeni nu îl obligă pe jurnalist să se angajeze sau să colaboreze cu un organism de presă pe care nu îl respectă, a cărei orientare sau al cărui profil nu corespund propriei sale viziuni despre lume, despre politică etc. Nevoia de a-ţi câştiga într-un fel existenţa ori simpla dorinţă de notorietate sunt argumente firave atunci când te confrunţi cu decizii care care-ţi modifică imaginea în ochii semenilor tăi, care investesc încredere în cuvintele şi în atitudinile tale. Un jurnalist care îşi schimbă opiniile după cum bate vântul, care navetează de la o redacţie la alta de dragul salariului, de la o publicaţie orientată spre dreapta la una orientată spre stânga, îşi erodează imaginea, iar credibilitatea sa va deveni repede îndoielnică.
În concluzie, clauza de conştiinţă nu este o fantezie a codurilor deontologice, ci unica armă solidă a fiecărui ziarist, împotriva primejdioasei ameninţări a mercenariatului. De obicei, este foarte greu să convingi un tânăr ziarist, care se străduiește să-şi construiască din greu o carieră, de faptul că adesea cea mai sigură cale de a se salva de mercenariat este despărţirea voluntară de locul viciat. Jurnalismul nu este o meserie comodă, ci este, atunci când o faci cu credinţă, una de risc. În spaţiul nostru de viaţă, lucrul cel mai rău este consensul dintre angajatori, politicieni şi jurnaliştii înşişi. Câtă vreme arma clauzei de conştiinţă nu se bucură de nici o recunoaştere reală, câtă vreme ea este complet absentă din punct de vedere juridic, atmosfera şi practicile redacţionale vor rămâne aceleaşi; iar puterea însăşi a presei va sta mereu sub semnul întrebării.

 

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște