Guvernul va aloca sume consistente pentru aproximativ 200.000 de gospodării din comunitățile mici, pentru a putea fi racordate la rețelele de apă și de canalizare!
Anunțul a fost făcut de Virgil Gura, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, în emisiunea ”Punctul pe I” de la Columna Tv, moderată de George Manea.
Liderul liberalilor dâmbovițeni a precizat că fiecare dintre cele 200.000 de gospodării va beneficia de un ajutor în valoare de 2500 de euro. Sursa de finanțare a programului o reprezintă fondurile europene atrase de Guvern.
OU adoptată de Guvern în acest sens vizează comunitățile mici, îndepărtate sau chiar izolate, în care nu există o rețea de apă-canal și pentru care vor fi elaborate proiecte de infrastructură compuse din bazine colectoare ale apei uzate, mijloace de transport și vidanjare și stații de epurare. În proces vor fi angrenate și primăriile localităților respective, prin intermediul cărora se va ferula propriu-zis programul.
Bugetul alocat de către Ministerul Fondurilor Europene în acest scop este de 500 milioane euro.
”Sprijinim primarii din aceste comunități să depună proiecte astfel încât gospodăriile să beneficieze de aceste servicii de bază”, a punctat Virgil Guran.














