„Am fost astăzi, din nou, în Piața 1 Mai, din Târgoviște. Niciodată producătorul român, lucrătorul acestui pământ nu a fost atât de umilit cât este acum, prin deciziile luate de guvernanți. Am găsit oamenii înghețați, înfrigurați, uitându-se la noi cu speranța că le vom da o veste bună. Se tem că se vor îmbolnăvi în frigul și în curentul în care stau toată ziua. Se tem că le vor îngheța produsele. Se tem pentru siguranța zilei de mâine. Toți ne întreabă de ce supermarketurile sunt deschise, de ce oamenii pot merge la mall, dar la piață nu? Este imposibil să răspunzi acestor măsuri halucinante luate de guvernul PNL, care pur și simplu pun în pericol sănătatea acestor oameni. Administrația locală a făcut pentru ei tot ce a putut, tot ce a permis legea. Iohannis și guvernul lui întârzie să promulge legea adoptată de Parlament, prin care piețele agroalimentare pot fi redeschise. De altfel, nu au venit cu nicio măsură prin care să atenueze șocul acesta. De ce nu obligă supermarketurile, pe care le țin deschise să primească și să vândă și produsele acestor oameni ca să nu moară de foame și să nu mai fie obligați să tremure în fața tarabelor?
Pe 6 decembrie vom sancționa aceste măsuri aberante și vom reda românului demnitatea.” a transmis Monica Ilie, viceprimarul municipiului Târgoviște.














