Chindia Târgoviște a înregistrat a noua remiză în campionat după meciul cu Viitorul Constanța, încheiat 0-0. La finalul jocului cu dobrogenii, staff-ul tehnic al formației dâmbovițene a transmis că și-a dorit mult victoria pe terenul din Ovidiu, dar după aspectul jocului, egalul a fost echitabil, chiar dacă nu a ajutat niciuna dintre echipe.
“A fost un joc între două echipe sub presiune care nu a putut să se exprime la capacitate maximă, a fost vânt puternic, a plouat. Ne-au lipsit și unii jucători.
Mi-aș fi dorit victoria, e un punct care nu știu cât de mult ne ajută pe noi și pe Viitorul. Dar este un rezultat echitabil. Nu știu dacă putem ajunge în play-off, ne-am dorit victoria, acum luăm fiecare partidă în parte. Nu am ce să le reproșez jucătorilor, e un punct de moral”, a precizat antrenorul Emil Săndoi, la Digi Sport, la finalul întâlnirii cu constănțenii.
Tot la sfârșitul jocului cu Viitorul, Săndoi a recunoscut că a fost enervat de Mihai Costea, jucător ce a fost introdus pe teren în ultimele 20 de minute ale jocului.
“Mă supără un jucător când nu respectă ce i-am transmis, nu e valabil doar pentru mine, cred că pentru toți antrenorii. Mihai trebuia să stea în altă zonă, pentru a bloca anumite culoare, dar poate că nu m-am făcut eu bine înțeles”, a precizat tehnicianul Chindiei, la microfonul Digi Sport.
M.I.














