Pugilistul dâmbovițean Alexandru Moise a urcat pe podiumul de premiere la ediția din acest an a Campionatului Național de box pentru tineret, găzduit de orașul Brăila, în perioada 26 iulie – 1 august. La capătul unor unor evoluții mai mult decât bune, sportivul legitimat la CSM Târgoviște a cucerit medalia de bronz la categoria +92 de kilograme.
În disputa pentru intrarea în finală, elevul lui Nicu Tamaș a fost învins de Marius Tănase, de la CSM Bacău. În schimb, în sferturi, Alexandru Moise l-a depășit pe teleormăneanul Emil Radu.
Un alt boxer dâmbovițean care a luat bronz la Nați0nalele de tineret de la Brăila a fost Cristian Ștefănescu, sportiv legitimat la CS Târgoviște. Acesta a urcat pe ultima treaptă a podiumului la categoria 71 de kilograme.
M.I.














