La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 13:05, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un minor, de 1 an, a fost agresat cu un obiect ascuțit înțepător de către un alt minor, de 3 ani.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că minorii s-ar fi aflat în grija unei tinere, de 15 ani (sora minorului de 3 ani), într-o locuință din comuna Mănești, iar pe fondul neatenției acesteia, minorul de 3 ani ar fi agresat fizic minorul de 1 an.
Victima a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică, întrucât între cei doi minori există grad de rudenie de unchi-nepot.
Precizăm faptul că fost informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tututor împrejurărilor producerii evenimentului.
IPJ DÂMBOVIȚA














