Viiturile din lunile iulie şi august au lăsat în urmă un dezastru, în zona montană dâmboviţeană, şi au distrus drumul de acces, ceea ce ameninţa să izoleze de lume staţiunea de interes naţional Peştera Padina şi să distrugă orice posibilitate de practicare a turismului, în zonă. La doar câteva luni distanţă, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prin Societatea Lucrări Drumuri şi Poduri a reuşit să refacă drumul şi să redea speranţa hotelierilor din zonă. În acest context, preşedintele Asociaţiei Peştera Padina, Valentin Calcan, dezamăgit ani de-a rândul de cei care s-au perindat la conducerea judeţului, îl felicită pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Cheile Tătarului
O muncă susținută, cu o echipă a Lucrări Drumuri Poduri Dâmbovița extrem de talentată a făcut să avem accesul refăcut prin DJ714, Cheile Tătarului după dezastrul viiturilor din iulie și august.
De regulă nu-mi place să laud, mai ales persoanele aflate în funcții de conducere alese. Părerea mea este aceea că dacă vrei să fii ales Președinte la Consiliul Județean Dâmbovița, ești obligat să faci lucruri bune pentru dâmbovițeni.
Numai că, în ultimii 20 de ani am văzut 8 (opt) ‘președinți’ de județ. Toți promiteau la început că sprijină dezvoltarea Stațiunii. Toți!
După care, unul spunea că “brazii nu votează”, altul că “zero voturi la Peștera, = zero investiții publice”.
Alți 2-3 președinți doar au mimat dorința pentru construirea unui pol turistic montan, nimic mai mult. Puțini Președinți sunt cei care chiar au făcut ceva real și pentru asta, le mulțumesc.
Spuneam că nu-mi place să laud dar, sunt obligat de realitatea constatată astăzi în Cheile Tătarului să fac o excepție.
Felicitări Corneliu Stefan!
Mi-ai promis în dimineața de după dezastrul viiturii că nu ne vei lăsa, că până în octombrie drumul va fi refăcut cu sau fără sprijin guvernamental.
Le-am transmis tuturor vorbele tale dar, spun acum, am fost cu toții destul de sceptici! Ai promis! Ai făcut! Fără sprijin guvernamental… Felicitări!
PS: nicio veste bună nu rămâne nepedepsită. Nici anul acesta nu-i vom avea asfaltați pe cei 5 km de drum Bolboci-Cheile Tătarului din cauza … altor contestații (a 4-a rundă).
Uite așa-și bat joc unii de viața noastră!”, scrie Valentin Calcan, într-o postare.

AUTOR: F.S.

















